O perspectivă asupra adecvării la realitate în activitatea terapeuților

Zbor

In urmă cu câțiva ani scriam un articol – Unde începe lumea? în care aratam cât de importantă este reprezentarea noastră, a fiecăruia dintre noi, despre lume. Pentru că felul în care gândim modelează realitatea, și acesta ar putea fi un motiv suficient, ca să devenim mai atenți la felul în care ne raportăm la realitatea înconjurătoare, dar și la noi înșine. Cred că trăim într-o lume în care avem nevoie să ne lărgim aria de conștientizare, și nu doar de dragul informațiilor pur și simplu, ci pentru că asta ne poate ajuta efectiv.In același registru,  am citit recent un alt articol, semnat de Holly Truhlar, psiholog și avocat. Articolul mi-a oferit și mai multe teme de reflecție, iar pe unele vi le propun și voua, în măsura în care sunteți profesioniști in domeniul psihologiei.  Iată mai jos câteva idei desprinse din articol si teme de reflecție.

In același registru, am citit recent un alt articol, semnat de Holly Truhlar, psiholog și avocat. Articolul mi-a oferit și mai multe teme de reflecție, iar pe unele vi le propun și voua, în măsura în care sunteți profesioniști in domeniul psihologiei. Iată mai jos câteva idei desprinse din articol si teme de reflecție.

In ce măsură suntem noi, psihologii, capabili să răspundem dilemelor cu care se confruntă societatea la scară mare?

Sunt voci, inclusiv din interiorul branșei, care vorbesc despre lipsa de adecvare a psihologiei, în forma în care o știm, a psihologiei de masă, mainstream psychology, la realitațile societale la scară mare (nivel global). Aceste voci, pe care aleg să nu le ignor, vorbesc despre teme si categorii care ar trebui să ne intereseze mai mult decat au facut-o pana acum, spune autoarea, si eu subscriu: schimbările climatice, practicile economice si sociale defavorizante, destructurante pentru comunitați si persoane, ecocidul care rezulta din practica imperialismului, capitalismului, patriarhalismului (poate si datorita a ceea ce mai nou se numeste Kiriarchy).

Toate acestea se intamplă deja sub ochii noștri, în masura în care îi avem deschisi să vedem; pe de altă parte, ceea ce facem ca psihologi consilieri, psihoterapeuți sau coaches, în cabinetele noastre izolate precum turnul de fildeș, este departe de a fi adecvat, congruent și benefic pentru lumea in care trăim.

Ar trebui, spune autoarea, să îi spijinim pe oamenii care ne vin in cabinet astfel încât să trăiască adaptat la realitatile înconjuratoare, la schimbarile climatice, la fluxurile successive de emigrare dinspre Africa si Asia, la amenințările sociale, politice, globale sau continentale cu care se confruntă societatea occidentală. Pentru că nu suntem ființe izolate, neștiutori si neconștientizând astfel de problem, cu care întreaga societatea occidentală se confruntă.

Prin comparație cu ce spune autoarea “că ar trebui să facem”, în present, noi psihologii, suntem preocupați să îi dezvoltăm clientului un soi de egoism sau egocentrism, individualism, care în loc să îl ajute să se integreze productiv în comunitate, îl poate aliena și mai mult decat este. Ii vorbim și îl învățăm cum să deprindă metode de “self help” și despre “self care” care, de multe ori sunt percepute și realizate ca forme de auto-indulgență, ceea ce dăunează direct și indirect buăstării societale, dar si persoanei.

Mai avem si alte teme de reflecție în articolul la care mă refer, cum ar fi – Cine sunt clienții noștri? Se pare că majoritatea lor covârșitoare, în societatea occidentală, sunt clienți albi (caucazieni), cu venituri medii sau peste medie, care au suficiente resurse financiare și de timp să vină la terapie, consiliere sau coaching.

Se mai spune că nu suntem destul de conștienți și aplecați spre a lucra și cu multe alte categorii sociale care ar avea mult mai multa nevoie reală de ajutor specializat în domeniu. Si s-ar putea să aiba dreptate, în anumite cazuri, nu puține.

Mai este acuzată psihologia occidental de masa că întrun fel reflexiv (cel putin asa aleg eu sa interpretez admonestarea autoarei) ramânem ignoranți și opaci la realitatea din jur, cea politică, socială, economică, că nu ne adaptăm metodele și limbajul, obiectivele terapeutice și capacitatea de a raspunde adecvat și onest la problemele reale ale populatiei care are nevoie de noi, și uneori, chiar la întrebările clientului. In loc sa facem asta, continuăm să împuternicim prin terapie persoanaje cu comportamente sociopate.

Ingrijorarea crește atunci cand este vorba de privilegiații (cei cu resursele necesare) care vin la terapie, și care își folosesc ca pe un stindard traumele din copilarie, de multe ori reale, pentru a-si scuza narcisismul și lipsa de responsabilitate, precum și inacțiunea față de incredibilele si violentele schimbări care se petrec în sistemele sociale și naturale ale planetei (revoluții sociale și economice, procese de migrație a poluației pe motive climatice, depopularea unor zone uriașe, etc) – scuze pentru a se dedica propriei “dezvoltari personale” și satisfacerii propriilor nevoi, fără să aibă deloc în vedere dezvoltarea comunităților.

Se mai spune că psihologia de masă din zilele noastre creează un fals narativ social, în care individul sănătos, echilibrat și dezirabil din societate este cel care știe să aibă grijă singur de el însuși, își îplinește singur nevoile și își setează granițe personale foarte stricte. Uneori, acest individ se poate orienta și pe crearea unui cuplu, pe familie, dar numai din perspectivă romantică, făcând asta în detrimentul dezvoltării societății, al comunității “Western psychology is a bunch of bullshit that keeps us isolated and over-functioning”.

In loc să perpetuăm aceste “narative sociopate” cum le numeste autoarea, aceasta propune să explorăm procesele societale, de grup, de comunitate, astfel încât să încurajăm procesele colective de refacere, de suport reciproc, de susținere și sprijin pentru membrii săi, inclusiv prin ritualuri specifice, muzică, mișcare de grup și alte forme complementare de conectare si dezvoltare. Si că eficiența în tratarea problemelor mentale ar crește spectaculos dacă am avea în vedere dinamica și specificul comunităților, și am investi resursele în dezvoltarea și creșterea rezilienței acestora.

Criteriul pe care îl observ a fi propus de autoare pentru clasificarea intervențiilor terapeutice în utile și inutile (ultimele chiar dăunătoare social), este măsura în care intervenția își propune să conștientizeze clientul referitor la ceea ce noi, in Psihoterpia NLPt. numim – Ecologie.

Si da, nu pot să nu mă simt în acord cu autoarea legat de asta. Verificarea ecologiei clientului, nu numai a relației cu sine însuși, dar și a modului în care se raportează clientul, în prezent și în viitor (viitorul proiectat în viziunea clientului) la persoanele cu care interacționează, la comunitatea în care trăiește, personal si profesional, la tot ceea ce înseamnă mediu social, este o coordonată a procesului fără de care nu putem vorbi de un proces terapeutic (NLPt. sau de coaching NLP) autentic.

O propunere interesantă pentru mine este înlocuirea sintagmelor “self-regulation” si “self-care” despre care scriam mai sus, cu sintagmele co-organizare și co-îngrijire. Autoarea spune că doar depășind limitele înguste ale viziunii actuale care guvernează psihoterapia și industria de coaching occidentală, ne putem intoarce către procesul natural și benefic de însănătoșire individuală și socială, vom putea simți și discerne calea spre o societate sănătoasă, echilibrată.

In susținerea teoriei autoarei vin și scrierile lui James Hillman din James Hillman says It’s not All in Your Head, precum si Clarissa Pinkola Estés, Subversive Self-Care: Centering Black Women’s Wellness, Portrait of Marriage. (Yes, it’s mine.). Sau aici (ce ar trebui sa stim despre schimbarile climatice, ca terapeuti).

Nu ne rămâne decât să reflectăm în ce măsură ne regasim preocupările profesionale si personale in temele de mai sus, și poate, să identificăm cele mai bune căi prin care putem integra preocupările noastre in practica terapeutică.

Despre autoare: Holly Truhlar este avocat, grief therapist, si dezvoltator de comunități. Are Doctoratul în drept, si un Master în psihologie și consiliere transpersonală. Iși propune să creeze un model de dezvoltare personală și societală, colectivă, numit Attunement Work (RAW).

Sursa de inspiratie si articolul autorarei aici.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns